Cornel Amariei – între primii 20 in programul TOYP internațional 2018

S-a deschis sistemul de votare pentru programul JCI TOYP la nivel internațional. Cornel Amariei este românul remarcabil aflat între cei 20 de finaliști, el poate ajunge în top 10 cu sprijinul publicului. Accesați pagina https://toyp.jci.cc/, click pe profilul lui Cornel Amariei, click pe butonul „LIKE” #toyp #jciromania
Puteți citi despre realizările lui Cornel, și pe pagina programului JCI TOYP România 2017: http://toyp.jciromania.ro/cornel-amariei/

”De-a lungul vieții sale, Cornel a dezvoltat tehnologii și afaceri care să îi ajute pe alții. Căutând să amelioreze viaţa persoanelor cu handicap, crearea de vehicule pentru un viitor mai sigur și fără poluare, sau recâștigarea parțială a gradului de conștientizare spațială față de persoanele nevazatoare, el petrece zi și noapte în îmbunătățirea umanității.” JCI Timişoara

Cornel Amariei, nominalizat TOYP România în anul 2017, ajunge în TOP 20 la nivel mondial în cadrul campaniei Ten Outstanding  Young Persons  2018 desfăşurată de Junior Chamber International (JCI). În acest clasament ne bucurăm să avem aproape jumătate din candidaţi de pe meleagurile Europei, aceştia provenind din tări ca: Finlanda, Turcia, Anglia, Letonia şi ne mândrim ca în ediţia de anul acesta Romania să ocupe un loc lângă ele.

La 23 de ani Cornel Amariei este una dintre minţile sclipitoare ale Romaniei. A studiat în strainatate, dar a ales să revină în ţară, unde  ar putea revoluţiona industria auto la nivel global. Forbes USA spune despre el că este unul dintre cei mai influenţi 300 de tineri din Europa, iar cei de la Real Leaders l-au invitat intr-un alt clubul select: 100 de tineri vizionari care ar putea contura un viitor mai bun pentru omenire. Invenţiile sale de suflet sunt cele care le vin în ajutor oamenilor, iar cea mai cunoscută dintre ele este perechea de ochelari pentru nevăzători care ii ajută  sa vadă parţial şi, mai important, să se deplaseze neasistaţi.

Cornel, la fel ca ceilalţi nominalizaţi TOYP România, a colaborat foarte bine cu întreaga echipa şi ne-a răspuns la câteva întrebări:

*Cum consideri experienţa de a fi nominalizat TOYP?

Este o onoare. Până la urmă, suntem câţiva oameni care nu acceptă lumea aşa cum este ea. 

Refuzăm „status quo” şi construim lucruri ce credem că vor ajuta. Drumul este tare lung şi plin de obstacole.

Astfel de experienţe, nominalizări şi premii, ne ambiţionează şi ne motivează să facem ceea ce trebuie – să continuăm.

Orice premiu vine cu o provocare, şi noi suntem aici să împingem lucrurile şi mai departe. 

*Ce recomandări ai pentru echipa de organizare?

Urmează o perioadă importanta pentru România. Este un lucru istoric să avem o persoana in Top 20 în acest concurs, pentru prima data în 35 ani.

Mă simt magulit să primesc această responsabilitate şi mă bazez pe echipa de organizare, să lucrăm împreună şi să încercăm şi a doua reuşită – Top 10!

*Mesaj de încurajare

Acum fix 10 ani construiam primele mele creaţii cu banii de mâncare, şi aceia puţini.

Unele fugeau, unele se aprindeau, şi cu timpul, unele ajutau.

Acum, după 10 ani, încerc să pun Romania din nou în istorie.  

Aparent orice se poate, dacă chiar vrei.

Succesul este doar ambiţie şi sacrificiu. 

Vă multumesc din nou, şi aştept cu nerabdare să văd ce urmează 🙂  

Best regards,

Cornel Amariei

JCI România îţi mulţumeşte ţie şi tuturor candidaţilor!

Felicitări!