În perioada 27-30 iulie, în localitatea St. Ingberg din Germania a avut loc Academia Germană organizată și găzduită de JCI Saarland. La această academie au fost invitați și membrii JCI reprezentanți din alte țări cu care Germania își dorește să lege noi relații. În cadrul acestui eveniment, organizația JCI România a fost reprezentată de unul dintre membrii JCI Târgu-Mureș, Alexandra Botoș, câștigătoarea premiului ”Most Outstanding New Member” la nivel european.

Academia Germană este o oportunitate pentru viitorii lideri ai organizației JCI Germania, care este a doua camera de comerț la nivel național în Germania. Academia îi ajută pe viitorii lideri să își testeze limitele și să se dezvolte personal în condiții de presiune și stres, mediu impus de training-urile pe care această academie le presupune. Prin intermediul acestui eveniment anual, JCI Germania își propune să sprijine dezvoltarea de lideri care să reprezinte viitorul țării lor, antrenându-i intens timp de 48 ore pe parcursul a 3 zile.

”Discutând cu restul participanților, am concluzionat că pentru noi toți, Academia a constituit o răscruce de drum în viața noastră. Ne-a învățat să ne acceptăm pe noi, ne-a învățat să îi acceptăm pe ceilalți, dar ce m-a impresionat pe mine personal cel mai mult au fost relațiile de prietenie care s-au putut lega pe parcursul a 3 zile între oameni care nu s-au mai văzut niciodată și care provin din locuri diferite sau chiar țări diferite. Vizita mea în Germania a fost una foarte primitoare, am cunoscut oameni foarte calzi și deschiși care ar fi făcut tot posibilul ca eu să mă simt ca acasă alături de ei.” – Alexandra Botoș

Mai multe informații despre JCI Târgu Mureș: http://jcimures.ro/