Dragi prieteni și colaboratori,

Am urmărit cu atenție ceea ce se întâmplă zilele acestea în stradă, în Parlament și în Guvernul României, în legătură cu adoptarea Ordonanței de Urgență care modifică Codul penal și Codul de procedură penală.

Ca tineri cetățeni activi, credem că e datoria noastră să ne informăm, să analizăm, să luăm decizii în conformitate cu valorile noastre și cu valorile JCI. Mai mult, suntem datori să ne implicăm acolo unde sesizăm derapaje care pot afecta statul de drept, democrația și justiția. Pentru că ne dorim un stat corect cu toți cetățenii și vedem corupția ca pe o amenințare pentru România.

Valorile care ne ghidează au la bază implicarea în comunitate, cetățenia activă, democrația, dezvoltarea personală și leadershipul. Credem în dialog și dezbatere. Ne dorim o țară în care persoanele condamnate să fie pedepsite. Vrem recunoaștere pe bază de muncă și rezultate, credem în onestitate.

Considerăm că ceea ce se întâmplă zilele acestea în toată țara trece de zona politică, în care noi, ca organizație, nu ne implicăm. E o activitate cetățenească la care luăm parte în calitate de tineri cetățeni activi, pentru că vrem să consolidăm statul de drept și democrația, vrem să producem schimbări pozitive și vrem să fim, fiecare dintre noi, mai buni.

Iată trei dintre valorile JCI, care au legătură cu ceea ce se întâmplă zilele astea în România:

  • Dreptatea economică poate fi cel mai bine câștigată de oameni liberi prin liberă inițiativă;
  • Guvernele sunt mai bine reprezentate de legi, decât de oameni;
  • Cea mai importantă comoară de pe Pământ se află în personalitatea umană.

Din motivele expuse mai sus, membrii JCI România sunt în stradă zilele astea și susțin retragerea Ordonanței de Urgență nr. 13/2017 care modifică Codul penal și Codul de procedură penală. Vom continua să ieșim în stradă pentru a susține statul de drept, democrația, justiția.

La final, vă lăsăm cu filosofia JCI, care ne ghidează: Implică-te! Acțiunea ta face diferența!

Există o limită până la care guvernele pot aduce schimbări pozitive în societate. Prin asumarea rolului de cetățeni activi într-o societate globalizată, membrii JCI acceptă provocările din jurul lor și au inițiative de dezvoltare locală. Aceste proiecte presupun cunoașterea de către membrii JCI a elementelor de planificare strategică pentru a genera soluții creative și eficiente la problemele comunităților din care fac parte.

Junior Chamber Internaţional (JCI) este una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale (ONG, non-profit) din lume, are peste 100 organizaţii naţionale afiliate, cu peste 200.000 membri, persoane între 18 şi 40 ani, cu filiale în peste 5.000 comunităţi locale de pe tot globul. Fiecare membru JCI împărtăşeşte covingerea potrivit căreia, pentru a aduce o schimbare pozitivă pe termen lung, trebuie să devenim noi înşine mai buni. Căutăm soluţii pentru problemele din comunităţile noastre, croite pe baza caracteristicilor acestora, pentru a construi o lume mai bună şi pentru a avea astfel impact global.