Federația JCI România invită toate federațiile de tineret de nivel național sau județean, structurile asociative neguvernamentale de tineret de nivel județean și organizațiile de tineret ale partidelor politice parlamentare, în temeiul legii 351/2006, la consultări în vederea demarării procedurilor privind înființarea Consiliului Național al Tineretului din România (CNTR).
În acest scop rugăm toate organismele interesate să facă parte din Consiliul Național al Tineretului din România să ne transmită intenția de a participa la consultări, la adresa de e-mail sg@jciromania.ro, urmând ca în cursul lunii martie 2017, în funcție de numărul participanților, să stabilim data și locația întâlnirii.
CNTR este forul naţional care reprezintă principalul partener de tineret neguvernamental în raport cu autorităţile şi instituţiile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul politicii de tineret.

Scopul principal al Consiliului Național al Tineretului din România, așa cum a fost formulat de Legea 351/2006, este acela de a stimula participarea tineretului la viaţa socială, economică, politică, culturală şi sportivă a ţării, precum şi de a susţine şi a promova interesele comune ale membrilor săi la nivel naţional şi internaţional.
CNTR are următoarele obiective principale:
a) să reprezinte interesele membrilor săi în relaţiile cu instituţiile publice cu responsabilităţi în problematica tineretului, precum şi în cele cu alte structuri naţionale sau internaţionale;
b) să colaboreze cu autoritatea guvernamentală în domeniu pentru realizarea obiectivelor de interes naţional;
c) să sprijine programele şi proiectele structurilor asociative neguvernamentale de tineret sau pentru tineret şi să deruleze programe şi proiecte proprii în folosul tineretului;
d) să sprijine dezvoltarea şi consolidarea fenomenului asociativ din România;
e) să contribuie la elaborarea şi implementarea politicii naţionale în domeniul tineretului;
f) să contribuie la identificarea şi soluţionarea problemelor specifice de interes naţional pentru generaţia tânără;
g) să promoveze politici de recunoaştere a importanţei rolului şi locului tinerei generaţii în cadrul societăţii.

În conformitate cu art. 8 din legea 351/2006, la elaborarea politicilor guvernamentale în domeniul tineretului, Guvernul României, prin instituţiile sale abilitate, are obligaţia de a consulta CNTR.
Fondurile necesare funcționării Consiliului Național al Tineretului din România se prevăd anual, distinct, prin legea bugetului de stat, pe baza proiectului de buget înaintat de acesta, iar sediul CNTR va fi pus la dispoziție de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

Junior Chamber Internaţional – JCI, este una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale (ONG, non-profit) din lume, având peste 100 organizaţii naţionale afiliate, cu peste 200.000 membri, persoane între 18 şi 40 ani, cu filiale în peste 5.000 comunităţi locale de pe tot globul. Fiecare membru JCI împărtăşeşte covingerea potrivit căreia, pentru a aduce o schimbare pozitivă pe termen lung, trebuie să devenim noi înşine mai buni. Căutăm soluţii pentru problemele din comunităţile noastre, croite pe baza caracteristicilor acestora, pentru a construi o lume mai bună şi creând astfel impact global.
JCI este o platformă de oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii dobândesc puterea de a crea schimbări pozitive în comunitatea în care trăiesc.
Junior Chamber International România a fost întemeiată în 2002-2003 și este alcătuită în prezent din organizațiile locale JCI București, JCI Constanța, JCI Timișoara, JCI Cluj, JCI Brașov, JCI Iași, JCI Craiova, JCI Prahova, JCI Târgu Mureș, JCI Galați și grupurile de inițiativă din Suceava și Bacău. Cu peste 250 de membri activi, la nivel național, organizația are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunități. JCI România este membră cu drepturi depline a organizației Junior Chamber Internațional.
Viziunea JCI România – Dorim să fim cea mai importantă reţea naţională de tineri cetăţeni activi: lideri, antreprenori şi profesionişti.

Președinte JCI România,
Oana Roxana Radu

Vicepreședinte Executiv JCI România,
Florin Vasile Ioniță