In plin sezon de raportari financiare, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) contrazice din nou tendinta negativa burselor dezvoltate din vestul Europei, dar si istoria ultimilor 18 ani, in care noiembrie este ‘traditional’ luna cea mai slaba pentru actiunile companiilor romanesti.

Luand in calcul evolutiile lunare ale indicelui BET din anul 2000 si pana in prezent, noiembrie este luna in care s-au inregistrat cele mai slabe evolutii pe BVB, piata inregistrand o scadere in medie de 0,2% in aceasta luna. De altfel, la nivelul ultimilor 18 ani, noiembrie este singura luna din an cu evolutii per ansamblu negative pe Bursa de Valori Bucuresti, in vreme ce ianuarie este cea mai buna perioada, cu o crestere in medie de aproape 6%.

Ultimele doua saptamani au fost insa per ansamblu pozitive pe BVB, indicele BET inregistrand in prezent o crestere de 1,6% la nivelul lunii noiembrie, in vreme ce BET-XT a urcat cu 2%. Evolutiile vin in contextul in care primele rezultate financiare la 9 luni anuntate de companiile romanesti au fost in general pozitive.

OMV Petrom (SNP) a raportat in primele 9 luni ale anului un profit net de 2,66 miliarde lei, in crestere cu 44% fata de perioada similara din 2017, pe fondul imbunatatirii preturilor marfurilor tranzactionabile si a cresterii cererii de energie electrica. De asemenea, veniturile Petrom au urcat cu 13%, la 16,1 miliarde lei. Actiunile SNP au crescut cu 2,6% de la momentul anuntului rezultatelor financiare (31 octombrie).

BRD, cealalta compania de talie majora care si-a anuntat cifrele la finalul trimestrului al treilea, a raportat un castig net de 1,14 miliarde lei (+7,1%) si o crestere de 11% a venitului net bancar. Desi pozitive, rezultatele nu au reprezentat o surpriza majora, astfel ca reactia investitorilor pe bursa a fost una modesta, actiunile BRD inregistrand o corectie minora, de 0,1% in ziua anuntului.

Printre emitentii care au facut publice raportarile financiare la T3 se mai afla Medlife, SIF Banat-Crisana si Teraplast. Grupul Medlife si-a imbuntatatit profitul net cu 33% la 9 luni, SIF Banat-Crisana cu 18,4%, in vreme ce Teraplast a inregistrat o crestere de 40% a profitului si o dublare a cifrei de afaceri.

Cresterea bursei romanesti din ultimele saptamani are loc in contrast cu evolutiile negative din vestul Europei, acolo unde indicele german DAX scade cu 0,2% la nivelul lunii noiembrie, in timp ce, in Marea Britanie, FTSE 100 a pierdut 0,4%. De cealalta parte, raliul bursei americane se mentine, indicele S&P 500 marcand o crestere de 3,5% luna aceasta.

Sursa: https://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/236284/bursa-de-valori-bucuresti-incepe-cu-dreptul-cea-mai-proasta-luna-din-an.html