De-a lungul vieții întâlnim oameni care ne impresionează prin faptul că au o caracteristică: sunt pasionați de ceea ce fac. Văzându-i nu ne închipuim nici un moment că ar putea fi altfel. Mi-am propus să fac parte din joc, să motivez, să construiesc, să aduc schimbare în bine prin acțiunile mele, să mă identific prin faptele mele. Cu gândurile acestea am pornit la drum în 2010, când alături de oameni pasionați am relansat organizația JCI Constanța și tot cu aceste gânduri continui sa fiu membru, semn că planurile au devenit și devin realitate în fiecare zi. De ce-ul meu pentru implicarea în JCI are un răspuns: schimbarea începe cu mine și contribuția mea poate să facă diferența.
Leadership-ul promovat de JCI necesită construirea de conexiuni între oameni, organizații și instituții, legături bazate pe respect, empatie și acțiune angajată. Anul 2017 vine la nivel național cu o noutate, o tematică comună: JCI EDU PLAY. Vom integra în proiectele și acțiunile locale și naționale o componentă educativă.
Am dezvoltat și aplicat conceptul PLAY pentru a transmite un cumul de idei: acțiune, leadership, asumarea unor roluri, lucrul în echipă, atingerea rezultatelor, bucuria jocului, puterea exemplului, prietenie, dezvoltare personală, implicare, învățare, entuziasm și performanță. În JCI vorbim despre oameni, mai presus de orice, pentru că cea mai importantă comoară de pe pământ se află în personalitatea umană. A oferi celor din jur din ceea ce la rândul meu am primit sub formă de cunoștințe, sprinjin moral, material, zâmbete reprezintă esența unui concept care m-a animat de-a lungul timplui, și anume: “Pay it forward!”. În 2017 îmi voi duce mai departe misiunea în JCI sub sloganul: “PLAY it forward!“

FEDERATIA JCI ROMANIA
JCI Suceava
JCI Suceava

Federația Junior Chamber International România a fost întemeiată în 2003 și este alcătuită în prezent din organizațiile locale JCI București, JCI Constanța, JCI Timișoara, JCI Cluj, JCI Brașov, JCI Iași, JCI Craiova, JCI Prahova, JCI Târgu Mureș, JCI Galați și grupurile de inițiativă din Suceava și Bacău. Cu peste 250 de membri activi, la nivel național, organizația are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunități. JCI România este membră cu drepturi depline a organizației Junior Chamber Internațional.

misiune_viziune

JCI este o platformă de oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii dobândesc puterea de a crea schimbări pozitive în comunitatea în care trăiesc.

Dorim să fim cea mai importantă reţea globală de tineri cetăţeni activi.

 

 

Conferinta Regionala Sud si Est JCI Romania 2017

Partener locatie: Delta Nature Resort***** Perioada: 30 iunie – 02 iulie 2017 Fiecare conferinta regionala a fost speciala. Cu toate acestea, toate conferintele regionale au avut un element important in comun: oamenii minunati. Pentru ca noi suntem cea mai...

JCI Know-How Transfer în Parlamentul European

S-au deschis înscrierile pentru cea de-a 13-a ediție a celui mai cunoscut program de Know-How Transfer din JCI Europe: „European Union Know-How Transfer” (EUKHT)! EUKHT se desfășoară în fiecare an, din 2005 încoace, întărind schimbul de cunoaștere și experiență dintre...